Învățătură despre Taina Sfântei Împărtăşanii

Învățătură despre Taina Sfântului Botez și a Mirungerii

 Introducere

În toate familiile suntem obișnuiți să aniversăm zilele de naștere ale copiilor. În plus uneori sărbătorim și ziua sfântului ocrotitor, al cărui nume îl purtăm. Foarte rar însă auzim ca părinții să-și amintească de ziua botezului copiilor lor, deși ea este consemnată în certificatul de botez pe care îl primim de regulă de la preotul care a slujit Taina Botezului pentru copil.

Din punct de vedere creștin ziua botezului este mai importantă decât cea a nașterii din pântecele mamei. Vorbim despre două nașteri: una în maternitate și una în Biserică. Prima este după trup, pentru viața pământească și pentru această lume, iar a doua este după duh, pentru viața veșnică, pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

Fără nașterea prin Botez nimeni nu poate fi socotit membru al Bisericii pe pământ, dar nici nu poate intra în Împărăția veșnică din ceruri. Acest lucru îl spune clar Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan, cap. 3: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu”. De aici reținem că această zi a celei de-a doua nașteri „din apă și din Duh” este foarte importantă și nu trebuie nicidecum uitată. Cum trebuie ea serbată, în viitor? Prin participarea la Sfânta Liturghie, pentru ca pruncul să primească darul cel mai de preț: Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică Sfânta Împărtășanie.

Fiind atât de importantă Slujba Botezului, trebuie ca ea să fie pregătită cu mare grijă. Iar în timpul slujbei trebuie să acordăm mare atenție rugăciunilor, de la început până la sfârșit. Cu telefoanele mobile închise, cu fotografi discreți, cu răbdare și cu ne-vorbire până la capăt. Nu întotdeauna se întâmplă așa, din păcate. De ce? Pentru că noi, adulții, uităm deseori că Biserica este un loc de rugăciune și nu de discuții, iar alte ori pentru că plânge copilul ce este adus pentru Botez.

Din experiență, noi preoții am observat că pruncii plâng din mai multe motive, unele trupești iar altele duhovnicești:

- Dacă sunt aduși târziu la Botez, cânt sunt deja mărișori și foarte activi; de aceea e bine ca Botezul să fie programat cât mai repede după naștere, de regulă după 40 de zile;

-  Mama e bine să se îngrijească de copil înainte de slujbă, să fie alăptat și schimbat cu scutece curate;

- Uneori se întâmplă însă ca pruncii să plângă nefiresc de mult, chiar și când îndeplinim condițiile de mai sus. Explicația aici este una duhovnicească: copiii moștenesc de la părinți nu numai conformațiile fizice, ci și pe cele sufletești. Păcatele părinților îi afectează pe copii, mai ales indiferența față de Dumnezeu și ignorarea voii Lui. În timpul Botezului se manifestă și în copii fuga de Dumnezeu moștenită de la părinți: prin neliniște și plâns, la modul inconștient.

- În plus, starea în care se găsesc nașii copiilor, felul în care ei mărturisesc Crezul și trăiesc credința pe care o mărturisesc în locul copilului, influențează foarte mult starea copilului. Dacă nașii cred din suflet și se roagă cu smerenie pentru copil, acesta este liniștit.

Noi toți înțelegem ușor că atunci când un om plin de noroi îmbrățișează pe altcineva, acesta din urmă va fi și el murdărit de cel dintâi. Ei bine, și în sens duhovnicesc, sufletele murdare de păcate ale părinților și nașilor, murdăresc duhovnicește sufletul copilului. Din acest motiv, cum vom vedea ulterior, este necesar ca și părinții și nașii să se spovedească și să postească înainte de Botez, și să se roage cu smerenie lui Dumnezeu pentru copilașul ce urmează să fie botezat.

Ce înseamnă să fim robi ai lui Dumnezeu?

Să știm că avem un Domn și Stăpân al vieții noastre și un Tată iubitor, care ne poartă mereu de grijă, că nu suntem niciodată singuri, că nimic nu e întâmplător în viață, dar și că Tatăl nostru ceresc dorește să-L ascultăm. Așteaptă ca și noi să facem ce putem, ce ține de noi.

Ca să-L ascultăm trebuie să știm ce dorește de la noi. Ca să știm acestea trebuie să ne informăm, să avem bunăvoința de a cerceta care este voia lui Dumnezeu cu privire la viața oamenilor în general și a noastră în particular. Așa cum avem minte să învățăm o meserie, o limbă străină, să pătrundem adânc într-un domeniu al științei, să cântăm la un instrument etc., tot așa ar trebui să ne folosim mintea în primul rând pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, a afla mai multe despre El și despre voia Lui cu noi. Din nefericire, mulți creștini știu astăzi o mulțime de amănunte nesemnificative spre viața unor sportivi sau actori, dar nu știu mai nimic despre viața în și cu Dumnezeu.

Și dumneavoastră, dragi părinți și nași, ați fost botezați și cununați ca „robi ai lui Dumnezeu”. Ați auzit mai sus că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat porunca de a boteza dar, în același timp, și porunca de a-i învăța pe cei botezați să păzească toate câte ne-a poruncit.

Cu alte cuvinte marea dumneavoastră responsabilitate începe abia acum: educația și creșterea creștină a copiilor.

Pregătirea materială a Botezului

Hainele noi (de preferat albe sau deschise la culoare) care se dau copilului nou botezat simbolizează haina luminoasă în care este îmbrăcat sufletul la Botez. Deci va trebui să aduceți cu dvs. hăinuțe noi, simbolul vieții noi în Hristos, pe care o începem la Botez. Apoi este nevoie de un prosop nou (mai mare) în care nașii primesc de la preot copilul, după ce este scos din cristelnița. Apoi lumânarea pentru botez împodobită cu flori. Lumina ei simbolizează viața curată și luminoasă de creștin pe care o începe copilul nou botezat, iar florile rodul credinței, adică faptele bune. Frumoase ca ele trebuie să fie și viața noastră. În sfârșit, părinții mai trebuie sa aducă o sticla de ulei de măsline care este binecuvântat și folosit pentru ungerea copilului; apoi o parte din ulei poate fi luat acasă pentru ungerea copilului după baie, sau poate fi lăsat la biserică pentru a fi folosit în candele. Candelele ard în fața icoanelor și pe Sfântul Altar, simbolizând rugăciunile și jertfa pe care o aducem lui Dumnezeu și sfinților Lui. Rezumând, e necesar să aduceți la biserică hăinuțe noi, un prosop mare nou, lumânarea împodobită pentru botez și o sticlă de ulei de măsline. Din partea nașilor cel mai potrivit cadou este un lănțișor cu o cruciuliță, pe care copilul să-l poarte mereu ca amintire a Botezului și a purtării crucii, a jertfei care definește viața oricărui creștin. De asemenea este nevoie de o copie a certificatului de naștere și de un pomelnic al familiei.

Ultimul aspect care trebuie lămurit: tot ceea ce primim de la Dumnezeu, tot harul și binecuvântarea care se revarsă în viața noastră este gratuit. El ne cheamă să-i oferim sufletele noastre sincere și inimile noastre iubitoare, căutându-L pe El înainte de toate, în viața noastră, așa cum ne spune în Evanghelia după Matei, cap. 6: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.” Din acest motiv fiecare credincios are libertatea de conștiință să susțină financiar Biserica cum dorește, în măsura posibilităților, dacă are posibilități. De mare folos duhovnicesc pentru copil este ca el să înceapă viața de creștin cu o mică jertfă, pe care o vor face părinții și nașii în numele lui: din banii primiți în dar la Botez, o parte vor fi dați de pomană, la copii orfani, familii nevoiașe sau bătrâni săraci. În acest sens vă va putea îndruma preotul care va săvârși Taina Botezului.

Ce trebuie să aibă în vedere preotul pentru pregătirea Botezului?

Preoții sunt îndatorați să îndrume pe părinții și nașii pruncului în ceea ce privește importanța Botezului ca Taină de introducere în Biserică a unui nou creștin. Totodată, aceasta este o ocazie potrivită pentru a învăța pe părinți și pe nași despre rânduielile fundamentale care se cer a fi respectate despre un creștin (participarea la slujbele bisericești, postul, rugăciunea, etc.). Aici este disponibil un formular/chestionar (cerere pentru Botez) pentru părinții și nașului pruncului chemat la Botez. 

De ce botezăm copiii?

Pentru că Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dat, prin sfinții apostoli, această poruncă (Evanghelia după Matei, cap. 28): „Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin."

În plus, pentru că fără Botez nu putem intra în Împărăția lui Dumnezeu, cum ne spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan, cap. 3: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” 

La Botez, atunci când cel care urmează să fie botezat este afundat de trei ori în apa sfințită, preotul rostește cuvintele: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (…) în Numele Tatălui – Amin, și al Fiului – Amin, și al Sfântului Duh – Amin”. Reținem deci că suntem botezați în numele Sfintei Treimi, ca robi ai lui Dumnezeu, pentru a trăi o viață de ascultarea față de El.

Vrem noi oare să trăim, alături de copiii noștri, ca robi ai lui Dumnezeu?

Ce datorii au părinții față de copilul nou născut

Părinții sunt datori:

- în primul rând să-i mulțumească lui Dumnezeu că le-a dăruit un copil și să se îngrijească, în cazul în care este plăpând și bolnav, să fie botezat cât mai curând;

- apoi trebuie ca părinții să nu se încreadă în superstiții băbești: nu se însemnează pruncul cu ață roșie, etc. ci i se pune deasupra pătuțului o icoană. Nu ața roșie îl ferește de rele, ci Dumnezeu;

-  să nu amâne Taina Botezului din motive lumești;

- să aleagă nași credincioși și iubitori de Dumnezeu, care să trăiască credința, nu să o pângărească prin păcatele lor; de aceea nu pot fi nași cei care trăiesc în păcate grele, de ex. cei care nu merg la biserică, cei necununați, etc.; păcatele nașilor murdăresc sufletele nevinovate ale copiilor;

- să dea copiilor nume de sfinți și să participe la Taina Botezului cu evlavie;

- să nu batjocorească Taina Botezului cu petreceri și dansuri, făcute cu scopul de a strânge bani și daruri;

- să dea copiilor de mici o educație creștină, rugându-se cu ei acasă, ducându-i la Biserică și, după Botez, împărtășindu-i cât mai des, insuflându-le astfel dragostea de Dumnezeu și de Biserică;

- să-i ferească pe copii, în casă și în societate, de lucrurile rele, care le strică mintea și sufletul: televizorul, calculatorul, internetul, etc., prieteniile rele, vorbele urâte, violența, etc.;

- să trăiască o viață conștientă de creștini, să cunoască (și dacă nu cunosc să învețe) ce înseamnă credința în Dumnezeu și să o practice, învățându-i astfel și pe copiii lor, prin propriul exemplu. Cea mai bună și mai eficientă educație creștină a copiilor este o viață de sfințenie trăită de părinți.

Educația și creșterea creștină a copiilor

Neuropsihologia constată că există mai multe faze în dezvoltarea creierului uman. În primii ani de viață copii sunt foarte mult influențați de mediul în care cresc și se dezvoltă prin interacțiunea cu acest mediu. Nu vorbesc, nu au încă gândire critică și preiau ceea ce văd în primul rând la părinții lor. Tot neuropsihologia ne spune că mijloacele mass-media (televizor, calculator, internet, etc.) sunt foarte dăunătoare copiilor și că afectează negativ dezvoltarea lor intelectuală.

Cu alte cuvinte: dacă părinții și nașii sunt robi ai lui Dumnezeu și încearcă să împlinească voia Lui în viața lor, atunci și copii vor crește în acest mediu, ca robi ai lui Dumnezeu. Dacă părinții însă nu se roagă, nu merg la biserică, nu postesc, în schimb îi lasă pe copii în fața televizorului sau a calculatorului, atunci copii se vor îmbolnăvi sufletește iar durerea părinților va fi, peste ani, foarte mare.

În Evanghelia după Ioan, cap. 15, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.”

Aceasta înseamnă că nici noi nu putem fi nași și părinți buni, fără ajutorul lui Dumnezeu. Este necesar deci să ducem, cât ne stă omenește în putință, o viață în credință. Să ne străduim în acest sens, așa cum ne străduim să avem cele trupești, materiale.

Slujbele care se fac după nașterea copilului

După ce femeia a născut, rudele aduc la biserică un vas cu apă curată pentru sfințire. Cu această apă sfințită se stropește casa unde locuiesc mama și copilul, evident după cei ei vor ajunge acasă.

În a 8-a zi de la naștere preotul merge la casa pruncului și citește rugăciunile pentru mamă, moașa și rudele care au ajutat la naștere. Tot atunci se citește și rugăciunea de punere a numelui noului-născut și se însemnează copilul în chipul Crucii, pregătindu-l pentru Taina Botezului.

Când se împlinesc 40 de zile de la naștere, mama și copilul vin la biserică. Rugăciunile care se citesc mamei sunt rugăciuni de pregătire pentru primirea Trupului și Sângelui Mântuitorului Iisus Hristos. În mod eronat și superstițios, unii consideră că mama este necurată și nu poate intra în biserică până ce preotul nu-i citește rugăciunile respective, ceea ce este un lucru greșit. Apoi preotul citește rugăciunile de pregătire a Sfântului Botez și de îmbisericire a copilului. Prin această rânduiala pruncul nou născut este dăruit lui Dumnezeu, așa cum Maica Domnului și cu dreptul Iosif au adus Pruncul Iisus la Templul, la 40 de zile de la naștere, să-L închine lui Dumnezeu.

Semnificația ritualului care se săvârșește la Botez și Mirungere

Cuvântul Botez provine din limba greacă: verbul baptizo înseamnă „a scufunda”. De aceea pruncul trebuie „scufundat” în apa din cristelniță, nu doar udat sumar sau stropit.

Numele copilului trebuie să fie al unui sfânt sau al unei sfinte. El reflectă identitatea creștină și de neam.

Ținerea mâinii preotului pe capul copilului în timpul slujbei semnifică acoperământului lui Dumnezeu. Numai cu ajutorul Lui putem să luptăm împotriva răului și să-l biruim. Singuri suntem foarte vulnerabili.

Exorcismele care se citesc la început sunt rugăciuni de alungare a lucrărilor diavolești. Sfințirea copilului se face după ce în prealabil sufletul său a fost curățit de orice lucrare necurată. În sufletul curat se va sălășlui apoi Duhul Sfânt.

Lepădările de satana sunt o continuare a exorcizărilor. Nașul rostește în mod repetat, în numele copilului: „mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui…”, stând cu fața către apus, pentru apusul simbolizează întunericul lucrărilor celui rău. Iar această lepădare trebuie să se regăsească și în viața nașilor, să nu fie doar o mărturisire făcută cu gura și nu cu fapta. Să nu fie deci o minciună.

Unirea cu Hristos și rostirea Crezului se fac apoi stând cu fața către Răsărit, pentru că Hristos este numit „Răsăritul cel de Sus”. Iar unirea se pecetluiește prin rostirea Crezului. Rostirea presupune cunoașterea de către nași a Mărturisirii de credință.

Apa și cristelnița au două semnificații: apa Iordanului, în care a fost botezat Iisus. Iar apoi, ele semnifică mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul și locul de unde a înviat.

Tămâierea în jurul mesei și a cristelniței simbolizează buna mireasmă a Duhului Sfânt, care alungă mirosul greu al păcatului.

Uleiul binecuvântat, numit „untdelemn al bucuriei”, cu care este uns pruncul înainte de afundare, arată că prin încreștinare pruncul devine „uns al Domnului”.

Afundarea întreită în apă și rostirea de către preot a cuvintelor: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (…) în Numele Tatălui – Amin, și al Fiului – Amin, și al Sfântului Duh – Amin” arată că temeiul credinței noastre este Sfânta Treime și, în plus, faptul că prin Botez murim împreună cu Hristos și înviem împreună cu El.

Pânza albă în care este înfășurat după Botez pruncul, simbolizează veșmântul luminos al sufletului, spălat și curățat de păcate, care a devenit de acum biserică a lui Dumnezeu. În apa sfințită se sfințește și cruciulița pe care copilul o primește în dar de la nași și pe care o va purta toată viața, amintindu-și de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Marcu, cap. 8: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Lumânarea pe care o aprinde preotul după scoaterea din apă a pruncului și pe care o țin nașii arată lumina harului primit la botez, dar și lumina faptelor bune, pe care cel botezat este chemat să le împlinească.

Taina Mirungerii are loc la câteva momente după botezarea pruncului. Prin punerea mâinii preotului în timpul citirii rugăciunii, prin rostirea cuvintelor „pecetea darului Sfântului Duh” și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, cel nou botezat primește bogăția darurilor Sfântului Duh. Sfântul Mir are în compoziție ulei curat de măsline amestecat cu multe aromate, care arată mulțimea darurilor duhovnicești pe care cel botezat le primește. Ungerea se face în semnul Sfintei Cruci, pecetluind toate simțurile. Ungerea cu Sfântul Mir arată și investirea celui botezat cu harul preoției universale, pe care îl au toți creștinii. Prin darurile Duhului Sfânt noi primim puterea de a duce o viață creștinească, de a ne opune răului și păcatului și de a săvârși binele.

Înconjurarea mesei și a cristelniței de trei ori, în numele Sfintei Treimi, arată că începând de la Botez, viața oricărui creștin trebuie să aibă în centru Evanghelia, adică Cuvântul lui Dumnezeu, și Crucea, adică jertfa. Învățăm deci că nu putem fi creștini fără să împlinim poruncile Evangheliei și fără să ne purtăm crucea. Nu casa, nu serviciul, nu banii sunt scopul vieții noastre ci împlinirea voii lui Dumnezeu prin jertfă de sine. Apoi se citește din Faptele Sfinților Apostoli și din Evanghelie, amintindu-ni-se semnificația Botezului și faptul că el este săvârșit după porunca Mântuitorului. În final, tăierea câtorva fire de păr din capul pruncului, în semnul Sfintei Cruci, arată dăruirea totală a celui botezat sub stăpânirea lui Dumnezeu, dar și primul act de jertfă adusă lui Hristos, din partea copilului.

Recapitulând, reținem următoarele: numele înseamnă identitate creștină și de neam românesc; înainte de unirea cu Hristos trebuie să ne lepădăm de cel rău, pentru că Duhul Sfânt nu se sălășluiește în necurăție; prin botez devenim robi ai lui Dumnezeu și ne naștem duhovnicește pentru Împărăția Cerurilor, apoi pecetluirea cu darurile Sfântului Duh ne întărește toate simțurile ca să poată face voia Domnului, ne dă putere și curaj să ne jertfim pentru Hristos într-o lume plină de ispite.

Însă: așa cum o floare curată și frumoasă moare fără soare și apă, așa și sufletul copilului poate muri duhovnicește dacă este lipsit de hrana unei vieți creștinești, care stă în răspunderea părinților și a nașilor.

Pregătirea spirituală sau duhovnicească a Botezului

Am spus la început că, în sens duhovnicesc, sufletele murdare de păcate ale părinților și nașilor, murdăresc duhovnicește sufletul copilului. Din acest motiv, este necesar ca și părinții și nașii să se spovedească și să postească înainte de Botez, și să se roage cu smerenie lui Dumnezeu pentru copilașul ce urmează să fie botezat.

Faptul că noi, ca părinți, ne botezam copiii, ne obligă în fața lui Dumnezeu să-i și creștem și să-i educăm în credința ortodoxa. Avem față de ei o mare răspundere, mai ales de a nu-i lipsi de harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu ni le dăruiește prin sfintele slujbe care se fac în biserici, și mai ales în timpul Sfintei Liturghii, prin Sfânta Împărtășanie, adică Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. A-i boteza pe copii și a-i tine apoi departe de Dumnezeu, neducându-i regulat la biserică, este o greșeala foarte mare. Evident ca Dumnezeu nu este absurd si nu face abstracție de situația în care ne aflăm. Inclusiv de faptul că, mai ales aici in Germania, distanța până la o biserica ortodoxa poate fi destul de mare. Dar noi ca părinți trebuie sa ne străduim să-i ducem pe copii regulat la biserică, fie ea greacă, română, rusă sau altă biserică ortodoxă pe care o avem mai aproape.

Am spus mai sus că nașii trebuie să fie evident creștini ortodocși, dar nu numai cu numele, ci și cu fapta (evident trebuie să fie cununați la biserică; iar dacă nu sunt căsătoriți, nașul sau nașa să nu trăiască în desfrânare). Și ei sunt responsabili în fața lui Dumnezeu pentru creșterea și educarea religioasă a copiilor botezați, însă practic, răspunderea cea mai mare ne revine  noua, părinților. Din acest motiv este foarte important ca părinții, care se angajează în fața lui Dumnezeu să-și crească copii creștinește, să ducă și ei o viața creștină angajată.

Având in vedere cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, consemnat in Evanghelia după Ioan, cap. 15: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” este esențial ca părinții sa fie angajați într-o viața creștină normala, să duca o viața de familie cu binecuvântarea lui Dumnezeu, să participe duminica și în sărbători la slujba de la biserica, să se roage acasă, sa postească, să-și mărturisească păcatele regulat și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă fac lucrurile acestea se apropie de Dumnezeu și primesc multă putere, iar dacă nu, se îndepărtează de Dumnezeu și sărăcesc sufletește foarte mult.

end faq

Învățătură despre Taina Spovedaniei

 Introducere

Sfântul Nectarie al Pentapolei

Spovedania este necesară din următoarele motive:

a) pentru că este poruncă a lui Dumnezeu,

b) pentru că readuce și restabilește pacea între Dumnezeu și oameni și

c) pentru că îl folosește pe om din punct de vedere moral și duhovnicesc.

Faptul că spovedania este poruncă dumnezeiască se vede din Sfintele Scripturi, din Vechiul și Noul Testament. În numele lui Dumnezeu Moisi le spune israeliților: „Dacă un bărbat sau o femeie va face vreun păcat faţă de un om, iar prin aceasta vă păcătui împotriva Domnului şi va fi vinovat sufletul acela, să-şi mărturisească păcatul ce a făcut”[1]. Și iarăși: „Dacă vreun suflet va păcătui…și-și va mărturisi păcatul ce a greşit împotriva lucrului sfânt, va plăti şi va mai adăuga peste preţul lui a cincea parte din preţ şi va da aceasta preotului şi preotul îl va curăţi prin berbecul cel pentru păcat”[2].

În Pildele lui Solomon se spune: „Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit”[3]. Toți Prorocii și mai ales David recomandă spovedania, de vreme ce pocăinței îi urmează spovedania. Astfel, cei care veneau la Iordan, la propovăduitorul pocăinței, la Botezătorul Ioan, mai întâi își mărturiseau păcatele. Dar să vedem cuvintele evanghelistului: „Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului, și erau botezaţi de către el (Ioan Botezătorul) în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele”[4].

Așadar, reiese concluzia că spovedania este poruncă dumnezeiască și, fiind astfel, trebuie împlinită pentru mântuirea celor ce se pocăiesc. Această poruncă a primit un adaos de autoritate în Noul Testament. Spovedania a devenit ușa de intrare în Creștinism, iar aceasta se arată îndeajuns din spovedania celor ce se botezau în Iordan de către Ioan, al cărui botez era o introducere în Creștinism, pentru că spunea: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”[5].

Aceasta este mărturisită de asemenea și de Faptele Apostolilor, pentru că Apostolul Luca, istorisind cele despre venirea efesenilor la Creștinism, spune că veneau cu scopul să-și spovedească faptele lor și, mai ales, cu multă îndrăznire. Iată cuvintele Apostolului: „Şi mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească şi să spună faptele lor”[6]. Rugăciunea Tatăl nostru este un fel de spovedanie continuă și zilnică, căci cererea pentru iertarea păcatelor, este o spovedanie a păcatelor noastre.

Spovedania este recomandată și de Apostolul Iacov, fratele Domnului, care spune: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”[7]. Iar evanghelistul Ioan sfătuiește: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea”[8]. Spovedania, ca un vechi obicei al Bisericii, este menționată și de Sfântul Irineu (Împotriva ereziilor I, 13), de Tertulian (De poenitenciae 2, 4, 9, 10), de Clement al Alexandriei (Stromate II, 12), de Origen (Omilia la Levitic II, 4) și de Ciprian (în Epistola 55, 59).

Grecii antici considerau spovedania necesară și folositoare, pentru că cei care erau introduși în Misterele Elevsinei și ale Samotrachiei, mai întâi se spovedeau de păcatele lor (Plutarh, Apoftegeme). Socrate recomanda spovedania ca o faptă mântuitoare: „Dacă cineva mă va nedreptăți, să fie gata să meargă acolo unde degrabă i se va înapoia dreptul; să se grăbească la doctor, astfel încât să nu se învechească boala nedreptății și să slăbească cu viclenie sufletul, făcându-l de nevindecat” (Platon, Gorgias)…

… Cu adevărat spovedania este poruncă dumnezeiască, deoarece este o dorință a inimii. Cel care a păcătuit își simte inima grea și nu află odihnă dacă nu-și va spovedi păcatul, dacă nu-l va mărturisi înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură menționează un exemplu foarte vechi, spovedania lui Lameh, care s-a spovedit cu zdrobire de inimă înaintea celor două femei ale lui, deoarece ucisese un bărbat…

... El care nu-și spovedise păcatele, nu afla nicăieri odihnă, pentru că niciodată nu se împăcase cu Dumnezeu. Cel care nu-și spovedește păcatele sale se află continuu sub greutatea vinovăției și departe de Dumnezeu, de aceea și sufletul său se întristează și se îndurerează. Starea morală anormală care stăpânește în cel păcătos este neîncetata mustrare pricinuită de simțirea sufletului care-și recunoaște păcatul și caută odihnă. Sufletul caută spovedania, deoarece cunoaște dumnezeiasca poruncă și își dă seama că aceste este singurul mijloc de împăcare cu Dumnezeu, pe care-L simte că s-a mâniat. Și caută să-L mulțumească, ca să nu se scârbească de el, ci să fie milostiv cu el și să-i ierte păcatele.

Așa cum spovedania este o pornire lăuntrică, tot astfel și împăcarea cu Dumnezeu este un îndemn lăuntric care incită spre acest scop, pentru că sufletul conștientizează că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu și este dator să se apropie de dumnezeiasca dragoste, ca să se tămăduiască. Biserica este singura care a primit stăpânirea de a-l împăca pe om cu Dumnezeu și a readuce vindecarea. Acesta este motivul pentru care cel care a păcătuit trebuie să alerge la Biserică. Numai ea are puterea să-l împace cu Dumnezeu. Iar aceasta este mărturisită de lucrarea și misiunea Bisericii.

„Despre grija de suflet” – Texte despre cunoașterea de sine ale Sfântului Nectarie.

Sursa: marturieathonita.ro/de-ce-este-necesara-spovedania

[1] Numeri 5, 6-7.

[2] Levitic 5, 1, 5 și 16.

[3] Pilde 28, 13.

[4] Matei 3, 6.

[5] Matei 3, 11.

[6] F. Ap. 19, 18.

[7] Iacov 5, 16.

[8] I Ioan 1, 9.

Ce înseamnă să fim robi ai lui Dumnezeu?

Să știm că avem un Domn și Stăpân al vieții noastre și un Tată iubitor, care ne poartă mereu de grijă, că nu suntem niciodată singuri, că nimic nu e întâmplător în viață, dar și că Tatăl nostru ceresc dorește să-L ascultăm. Așteaptă ca și noi să facem ce putem, ce ține de noi.

Ca să-L ascultăm trebuie să știm ce dorește de la noi. Ca să știm acestea trebuie să ne informăm, să avem bunăvoința de a cerceta care este voia lui Dumnezeu cu privire la viața oamenilor în general și a noastră în particular. Așa cum avem minte să învățăm o meserie, o limbă străină, să pătrundem adânc într-un domeniu al științei, să cântăm la un instrument etc., tot așa ar trebui să ne folosim mintea în primul rând pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, a afla mai multe despre El și despre voia Lui cu noi. Din nefericire, mulți creștini știu astăzi o mulțime de amănunte nesemnificative spre viața unor sportivi sau actori, dar nu știu mai nimic despre viața în și cu Dumnezeu.

Și dumneavoastră, dragi părinți și nași, ați fost botezați și cununați ca „robi ai lui Dumnezeu”. Ați auzit mai sus că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat porunca de a boteza dar, în același timp, și porunca de a-i învăța pe cei botezați să păzească toate câte ne-a poruncit.

Cu alte cuvinte marea dumneavoastră responsabilitate începe abia acum: educația și creșterea creștină a copiilor.

Pregătirea spirituală sau duhovnicească a Spovedaniei

Vă recomand să vă spovediți curat și să aveți o listă scrisă! Am să vă spun, foarte pe scurt, cum să grupăm păcatele noastre. Nu de la cele mai mici la cele mai mari, pentru că, la urmă, poate zice demonul: Lasă că o spun data viitoare! Mă duc la alt preot, care e e mai surd și nu mă aude, și, gata, m-a dezlegat! Te-a dezlegat sau te-ai legat a doua oară? De aceea noi recomandăm credincioșilor să aibă scrise păcatele pentru Spovedanie. Pentru că, prin Spovedanie, care se numește al doilea Botez, credinciosul este dezlegat de toate păcatele pe care le face, de la Botez până în ziua aceea. Precum Taina Sfântului Botez te dezleagă de păcatul strămoșesc și de toate păcatele pe care le-ai săvârșit până la Botez, așa și Taina Mărturisirii, care se numește a doua baie sau al doilea botez, te dezleagă de toate păcatele pe care le-ai făcut de la Botez până în clipa aceea.

În Postul Mare este bine să ne spovedim, atât în prima partea a lui, cât și în ultima parte, așa cum ne recomandă Biserica și Sfinții Părinți: în posturile mari de câte două ori, iar în posturile mici câte o dată. Între posturi, ori de câte ori trebuie mers la o operație, în armată sau în oricare altă parte unde sunt implicate riscuri, du-te, frate, la spovedit, la împărtășit! Nu vezi că din senin s-a întâmplat un cutremur, un conflict militar, un accident de mașină? Când e vorba de naștere sau de o călătorie peste hotare, nu plecați nespovediți, neavând dezlegare și fiind neîmpărtășiți!

end faq